Limba albaneză

Limba albaneză
Limba albaneză (în [ˈɟuha ˈʃcipɛ]) este o limbă vorbită de șase milioane de locuitori ai vestului peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei (Albanezi).

Aparține grupei de limbi balcano-indo-europene din familia limbilor indo-europene și uniunii lingvistice balcanice.

Apare în izvoarele scrise încă din veacul al XV-lea și este astăzi limba oficială în Albania, Kosovo și Macedonia de Nord, precum și limbă minoritară în alte țări ale Europei de Sud-Est, precum și Italiei.

Albaneza are două grupuri dialectale mari, în nord Gheg, iar în sud Tosk, care pot fi împărțite la rândul lor în subdialecte aparte.

Scrierea albaneză de azi a fost prima oară dezvoltată la jumătatea veacului al XX-lea în temeiul grupei dialectale Tosk.

Țară
  • Albania
    Albania (în ), oficial denumită Republica Albania (în ; ; în dialectul Gheg: Republika e Shqipnísë), este un stat suveran din sud-estul Europei. Se învecinează cu Muntenegru la nord-vest, cu Kosovo la nord-est, cu Macedonia de Nord la est și cu Grecia la sud și sud-est. Are ieșire la Marea Adriatică spre vest, și la Marea Ionică spre sud-vest. Se află la mai puțin de de Italia, de care o desparte strâmtoarea Otranto ce leagă Marea Adriatică de Marea Ionică. Albania este membră a ONU, NATO, a OSCE, a Consiliului Europei, a Organizației Mondiale a Comerțului, a Organizației pentru Cooperare Islamică și unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Mediteranei. Albania este recunoscută din ianuarie 2003 drept potențial candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, și și-a depus oficial candidatura pentru aderare la 28 aprilie 2009.

    Albania este o democrație parlamentară, cu economie în tranziție către economia de piață. Capitala Albaniei, Tirana, este locuită de 421.286 dintre cei 2.831.741 de locuitori. Reformele economice au deschis țara către investițiile străine, în special în domeniul dezvoltării energetice și a infrastructurii de transport. Albania a fost clasată pe locul 1 în lista efectuată de Lonely Planet cu primele 10 țări de vizitat în 2011.
  • Kosovo
    Kosovo (în Kosova; în scriere chirilică sârbă: Косово), oficial Republica Kosovo (în ; în sârbă: Република Косово / Republika Kosovo) este un stat parțial recunoscut și teritoriu disputat, situat în Peninsula Balcanică, în sud-estul Europei, care și-a autodeclarat independența față de Serbia în februarie 2008.

    Este recunoscut ca stat suveran de către 97 state membre ONU, iar statutul său este contestat. Serbia nu recunoaște secesiunea Kosovo și de jure o consideră în continuare Provincia Autonomă Kosovo și Metohia (în ), condusă de ONU în cadrul suveranității statului. Cel mai mare oraș și capitala Republicii Kosovo este Priștina. Kosovo nu are ieșire la mare și se învecinează cu Republica Macedonia de Nord la sud, Albania la vest și Muntenegru la nord-vest.
  • Macedonia de Nord
    Macedonia de Nord (în ), oficial Republica Macedonia de Nord (în ; ; denumită până în 2019 Macedonia sau Republica Macedonia), este o țară din peninsula Balcanică în Europa de Sud-Est. Este unul dintre statele succesoare ale fostei Iugoslavii, față de care și-a declarat independența în 1991. A devenit membră a organizației Națiunilor Unite în 1993, dar, ca urmare a unei îndelungate dispute cu Grecia pe tema numelui de Macedonia, a fost admisă sub denumirea provizorie de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (abreviat în engleză FYROM), denumire utilizată și de către organizații internaționale cum ar fi Uniunea Europeană,  Consiliul Europei și NATO. Pe 12 februarie 2019, Republica Macedonia și-a oficializat schimbarea denumirii în Republica Macedonia de Nord, așa cum era prevăzut în Acordul de la Prespa semnat în 2018. Macedonia de Nord mai poate fi numită pe scurt Macedonia.

    Macedonia de Nord (Macedonia) nu are ieșire la mare. Se învecinează cu Kosovo la nord-vest, cu Serbia la nord, cu Bulgaria la est, cu Grecia la sud și cu Albania la vest. Teritoriul ei constituie aproximativ treimea nord-vestică a mai marii regiuni geografice și istorice Macedonia, care cuprinde și părțile învecinate din nordul Greciei și mici porțiuni din sud-vestul Bulgariei și sud-estul Albaniei. Capitala țării este orașul Skopje, cu 506.926 de locuitori conform recensământului din 2002. Alte orașe sunt Bitola, Kumanovo, Prilep, Tetovo, Ohrida, Veles, Știp, Koceani, Gostivar, Kavadarți și Strumița. Ea are peste cincizeci de lacuri, și șaisprezece munți mai înalți de 2000 m. Macedonia este stat membru al ONU și al Consiliului Europei. Începând cu anul 2005, are și statut de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar în 2020 a devenit cel de-al 30-lea stat membru al NATO.
  • Muntenegru
    Muntenegru (în sârbă/muntenegreană: Crna Gora / Црна Гора;, care înseamnă "Munte Negru") este un stat suveran din Europa de Sud-Est, pe coasta Mării Adriatice, și care se învecinează cu Croația la vest, cu Bosnia și Herțegovina la nord-vest, cu Serbia la nord-est, cu Kosovo la est și cu Albania la sud-est. Este unul dintre statele succesoare ale fostei Iugoslavii, declarându-și independență în anul 2005. Capitala și cel mai mare oraș este Podgorița, în timp ce Cetinje este desemnat ca Prijestonica, adică fosta Capitală Regală a Orașului.

    În secolul al IX-lea, pe teritoriul Muntenegrului existau trei principate sârbești: Duklja, corespunzătoare aproximativ jumătății sudice a țării, Travunia, în vest, și, în nord. În 1042, arhontele Stefan Vojislav condus o revoltă care a dus la independența Dukljei și la stabilirea dinastiei Vojislavljević. Duklja și-a atins apogeul sub Voislav, fiul lui (1046-81), și nepotul lui Bodin (1081-1101). În secolul al XIII-lea, Zeta înlocuise Duklja ca nume al țării. La sfârșitul secolului al XIV-lea, partea de sud a Muntenegrului (Zeta) a intrat sub conducerea familiei nobiliare Balšić, apoi a, și până în secolul al XV-lea, Zeta era deja mai frecvent denumită Crna Gora (în venețiană: monte negro). Mari porțiuni a căzut sub controlul Imperiului Otoman din anul 1496 până la 1878. Unele părți au fost controlate de Veneția și apoi de succesorii ei, Primul Imperiu Francez și Austro-Ungaria. Din 1515 până în 1851, conducătorii statului au fost domnii-episcopi (vlădicii din Cetinje). a condus țara până în 1918. Din 1918, a fost o parte a Iugoslaviei. Pe baza unui, Muntenegru și-a declarat independența la 3 iunie în același an.