Limbă - Limba daneză

Limba daneză (dansk în limba daneză) aparține grupului de limbi nord-germanice (cunoscut și ca „limbi scandinave”), un subgrup al limbilor germanice, ramură a limbilor indo-europene. Este vorbită de circa 6 milioane de persoane, majoritatea aflate în Danemarca, și aproximativ 50.000 de persoane aflate în partea nordică a Germaniei în landul Schleswig-Holstein, unde este limbă minoritară. Daneza este limbă oficială în Groenlanda și Insulele Faroe. În Islanda, parte a Danemarcei până în 1944, daneza este studiată ca una din principalele limbi străine, alături de engleză, norvegiană și suedeză.

Limba daneză a derivat dintr-un dialect mai vechi pe parcursul secolului al XIII-lea și a început să devină o limbă distinctă față de alte limbi scandinave odată cu prima traducere a Bibliei în 1550, definind o ortografie diferită de cea a suedezei, motiv pentru care daneza scrisă a rămas mult mai ușor de înțeles pentru suedezi decât cea vorbită. Daneza modernă se caracterizează printr-o tendință accentuată de eliminare a multor sunete, ceea ce o face dificil de stăpânit pentru străini.

Daneza este o limbă est-scandinavă, la fel ca și limba suedeză. Deși limba norvegiană este clasificată ca o limbă vest-scandinavă împreună cu limba feroeză și limba islandeză, o clasificare mai recentă bazată pe inteligibilitatea reciprocă a limbilor sugerează islandeza și feroeza ca formând o ramură de scandinavă insulară, iar norvegiana, daneza și suedeza sunt considerate a fi limbi din ramura scandinavă de continent. Daneza scrisă și norvegiana bokmål sunt foarte asemănătoare, deși fonetica și metrica celor două limbi sunt ușor diferite. Vorbitorii oricăreia dintre cele trei limbi înțeleg cu ușurință celelalte două, dar studiile au relevat totuși că vorbitorii de norvegiană de obicei înțeleg mai bine daneza și suedeza decât se înțeleg danezii și suedezii între ei. De asemenea danezii și suedezii înțeleg cel mai bine, după limba maternă, norvegiana. În secolele XVIII și XIX scolile superioare din Danemarca erau unica sursă de cultură avansată pentru studenții norvegieni, de aici influența specială pe care o are daneza în bokmål (limba "de carte" - erudită).

Danemarca

Danemarca (în, ), oficial Regatul Danemarcei (în , ), este un stat suveran din Europa de Nord, având și două teritorii autonome constituente de peste mări, care fac parte integrantă din regat: Insulele Feroe în Atlanticul de Nord și Groenlanda în America de Nord. Danemarca propriu-zisă este cea mai de sud dintre țările nordice, aflată la sud-vest de Suedia și la sud de Norvegia, învecinându-se la sud cu Germania. Țara constă dintr-o peninsulă mare, Iutlanda, și mai multe insule, dintre care cele mai mari sunt Zealand, Funen, Lolland, și Bornholm, precum și sute de insulițe denumite în general „Arhipelagul Danez”.

Regatul Danemarcei este o monarhie constituțională organizată sub forma unei democrații parlamentare, cu sediul guvernului în capitala Copenhaga. Regatul este stat unitar, puterile de a-și gestiona propriile afaceri interne fiind delegate de guvernul central Groenlandei și Insulelor Feroe; această structură politică este denumită rigsfælleskabet. Danemarca propriu-zisă este zona hegemonială, unde rezidă puterea judecătorească, executivă și legislativă. Insulele Feroe sunt definite ca o comunitate de locuitori ai regatului, în vreme ce groenlandezii sunt considerați popor separat cu drept de autodeterminare.

Insulele Feroe

Insulele Feroe (sau Insulele Faroe, în feroeză: Føroyar[ˈføːɹjaɹ], daneză: Færøerne [ˈfɛɐ̯ˌøːˀɐnə]) sunt un grup de insule în partea nordică a Oceanului Atlantic, între Scoția, Norvegia și Islanda. Sunt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei din 1948 și, de-a lungul anilor, au preluat controlul asupra majorității problemelor de stat, exceptând relațiile externe, justiția, apărarea. Danemarca este cea care continuă să preia aceste responsabilități. O mică forță de poliție și de pază a coastei reprezintă singura forță militară organizată din Faroe.

Numele de Feroe este dat și unei regiuni maritime britanice. Au legături tradiționale puternice cu Islanda, Shetland, Insulele Orkney, Insulele Hebride Exterioare și Groenlanda. Arhipelagul a fost despărțit de Norvegia în 1815. Insulele au propriii reprezentanți în cadrul Consiliului Nordic.

Islanda

Islanda (în ) este o en en aflată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic. Are o populație de pe o suprafață de, ea fiind astfel cea mai rarefiat populată țară din Europa. Capitala și cel mai mare oraș al țării este Reykjavík; zonele lui înconjurătoare din sud-vestul țării dețin două treimi din populație. Insula conține vulcani activi și izvoare geotermale. Interiorul ei constă în principal dintr-un platou caracterizat de câmpii nisipoase și de lavă, munți și ghețari, din care mai multe râuri glaciare curg către mare prin câmpia litorală. Islanda este încălzită de Curentul Golfului și are o climă temperată, în ciuda latitudinii mari la care se află, în apropierea cercului polar de nord.

Conform en, colonizara Islandei a început în 874 e.n., când căpetenia norvegiană Ingólfur Arnarson a devenit primul locuitor permanent al insulei. În secolele ce au urmat, scandinavii au colonizat Islanda, aducând cu ei en de origine gaelică. Între 1262 și 1918, Islanda a fost o provincie norvegiană și apoi daneză. Țara a devenit independentă în 1918 și republică în 1944.

Groenlanda

Groenlanda (în groenlandeză Kalaallit Nunaat - "Țara oamenilor", în - "Pământ verde") este un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei.

Teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic situat între Oceanul Atlantic și Oceanul Arctic, format din insula cu același nume (cea mai mare insulă de pe glob urmată de Noua Guinee) și o mulțime de insule și insulițe din apropiere. Locuit de eschimoși și europeni. Administrat de Danemarca