Rublă rusă

Rublă rusă
₽
Rubla, plural ruble (, plural рубли́) este numele valutei naționale în Rusia și în republicile autoproclamate și nerecunoscute internațional Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria. Rubla a fost de asemenea moneda națională a Imperiului Rus, a fostei Uniuni Sovietice și a altor țări aflate în sfera de influență țaristă sau sovietică.

Rubla are ca subdiviziune copeica (копе́йка, plural копе́йки ). O rublă = 100 copeici.

Codul ISO 4217 pentru rublă este RUB. Vechiul cod, RUR, denumește rubla rusă de până în anul 1998, când s-a făcut denominarea la rata de 1RUB=1.000 RUR.

Deși nu există un simbol oficial pentru rublă, totuși „R” și руб se folosesc în mod neoficial. „РР” și un „R” cu două linii orizontale deasupra (similar cu semnul pentru peso) au fost propuse ca posibile simboluri.

Țară
  • Federația Rusă