Hartă - San Marino (Castello di San Marino Città)

San Marino, oficial Republica San Marino (în ), cunoscută și ca Serenissima Republică San Marino (în ), este un microstat-enclavă înconjurat de Italia, situat pe Peninsula Italică pe versantul de nord-est al Munților Apenini. Dimensiunea acesteia este de doar puțin mai mult de, cu o populație de 33.562 de locuitori. Capitala sa este orașul San Marino și cea mai mare așezare este Dogana din comuna Serravalle. San Marino are cea mai mică populație din toți membrii Consiliului Europei. Faptul că limba oficială este italiana, împreună cu puternicele legături financiare și etno-culturale, face ca San Marino să mențină legături strânse cu vecinul mult mai mare; este situat în apropiere de riviera din Rimini, una din principalele zone turistice litorale italiene.

Țara își trage numele de la, un originar din colonia romană de pe insula Rab din Croația actuală. Conform legendei, în anul 257 d.Cr., Marinus a participat la reconstrucția zidurilor orașului Rimini după distrugerea lor de către pirații liburni. Marinus a fondat apoi o comunitate monahală independentă pe în 301 d.Cr.; astfel, San Marino se revendică drept cel mai vechi stat suveran existent, precum și cea mai veche republică constituțională.

San Marino este guvernat prin (Leges Statutae Republicae Sancti Marini), o serie de șase cărți scrise în limba latină în secolul al XVI-lea, care dictează sistemul politic al țării, printre alte chestiuni. Acestea sunt considerate cele mai vechi documente scrise de reglementare, sau constituție, încă în vigoare.

Economia țării se bazează în principal pe finanțe, industrie, servicii și turism. Este printre cele mai bogate țări din lume în termeni de PIB (pe cap de locuitor), cu o cifră comparabilă cu cele ale celor mai dezvoltate regiuni europene. San Marino este considerată o economie extrem de stabila, cu una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din Europa, fără datorie națională și cu excedent bugetar, și are cea mai mare rată de proprietate auto, fiind.

Ilustrație cu, fondatorul Republicii San Marino, și proeminentă figură culturală a plecat din insula Rab, din Croația de azi, cu prietenul lui de o viață, Leo, și s-a dus la Rimini să lucreze ca pietrar. După persecuția din timpul lui Dioclețian, de care a fost afectat din cauza predicilor sale creștine, s-a refugiat în apropiere de, unde a construit o mică biserică și, astfel, a fondat ceea ce este acum orașul și statul San Marino, de unde și numele, încă folosit uneori astăzi, de „Republica Titanică”.

Data oficială a constituirii actualei Republici este. În 1320, comunitatea Chiesanuova a ales să se alăture țării. În 1463, San Marino s-a extins, cuprinzând și așezările Faetano, Fiorentino, Montegiardino, și Serravalle, după care granițele țării au rămas neschimbate. În 1631, independența i-a fost recunoscută de către Papalitate.

Constituția sau, mai precis, statutul Republicii San Marino, din 1600 În faza ulterioară a unificării Italiei în secolul al XIX-lea, San Marino a servit drept refugiu pentru mulți oameni persecutați pentru sprijinul adus unificării. În semn de recunoaștere a acestui sprijin, Giuseppe Garibaldi a acceptat dorința Republicii San Marino de a nu fi încorporată în noul stat italian.

Guvernul republicii San Marino l-a făcut pe președintele Statelor Unite ale Americii Abraham Lincoln cetățean de onoare. Ca răspuns, el a trimis o scrisoare în care afirma că republica demonstrează că „guvernul fondat pe principiile republicane poate fi astfel administrat încât să fie sigur și trainic.”

În timpul Primului Război Mondial, când Italia a declarat război Austro-Ungariei la, San Marino a rămas neutră și Italia a adoptat o atitudine ostilă față de neutralitatea sanmarineză, suspectând San Marino de adăpostirea unor spioni austrieci care ar putea avea acces la noua stație de radiotelegraf. Italia a încercat să impună cu forța prezența unui detașament de Carabinieri în republică și a tăiat linii telefonice ale republicii atunci când aceasta nu s-a conformat. Două grupuri de zece voluntari s-au alăturat forțelor italiene în luptele de pe front, primul în calitate de combatanți și cel de-al doilea drept corp medical ce opera un spital sub steagul Crucii Roșii. Existența acestui spital a făcut apoi ca Austro-Ungaria să suspende relațiile diplomatice cu San Marino.

Trupe britanice la în timpul bătăliei de la San Marino, în septembrie 1944 În timpul celui de al Doilea Război Mondial, San Marino a rămas neutră, deși s-a raportat eronat într-un articol din New York Times că ar fi declarat război Regatului Unit la 17 septembrie 1940. Guvernul sanmarinez a transmis mai târziu un mesaj guvernului britanic prin care atesta că nu a declarat război Regatului Unit.