Limba norvegiană

Limba norvegiană
Limba norvegiană (norsk, AFI sau ) este o limbă germanică de nord care aparține familiei limbilor indo-europene. Norvegiana este vorbită ca limbă maternă de aproximativ cinci milioane de oameni, a căror majoritate locuiește în Norvegia. Limba norvegiană este inteligibilă și pentru vorbitorii limbilor suedeză și daneză.

Limba norvegiană s-a dezvoltat din limba nordică veche la sfârșitul primului mileniu după Hristos. În timpul stăpânirii daneze, ea a devenit în principal o limbă a poporului, fiind înlocuită cu daneza de către nobilime și orășeni. Preocuparea pentru a crea o variantă scrisă a limbii norvegiene pornește din secolul al XIX-lea; ca urmare directă, limba norvegiană contemporană folosește patru variante scrise – bokmål, nynorsk, riksmål și høgnorsk. Primele două sunt folosite de către guvernul și administrația din Norvegia.

Toate variantele scrise ale limbii norvegiene folosesc același alfabet, anume acel latin îmbogățit cu semnele Æ, Ø și Å. Majoritatea cuvintelor provin din nordica veche, iar împrumuturile germane au intrat în limbajul livresc. Astfel, ca și în daneză și suedeză (spre deosebire de islandeză), numărul formelor flexionare este mult redus. Articolul hotărât este postpus. Topica este de regulă de tip SVO. Norvegiana și suedeza sunt de asemenea limbi tonice, ceea ce înseamnă că pronunțarea silabelor se servește de tonuri diferite, prin care se schimbă semnificația cuvântului.

Țară
  • Islanda
    Islanda este o țară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic. Are o populație de de locuitori pe o suprafață de, ea fiind astfel țara cu cea mai rarefiată populație din Europa. Capitala și cel mai mare oraș al țării este Reykjavík; zonele lui înconjurătoare din sud-vestul țării dețin două treimi din populație. Insula conține vulcani activi și izvoare geotermale. Interiorul ei constă în principal dintr-un platou caracterizat de câmpii nisipoase și de lavă, munți și ghețari, din care mai multe râuri glaciare curg către mare prin câmpia litorală. Islanda este încălzită de Curentul Golfului și are o climă temperată, în ciuda latitudinii mari la care se află, în apropierea cercului polar de nord.

    Conform vechiului manuscris Landnámabók, colonizarea Islandei a început în 874 e.n., când căpetenia norvegiană Ingólfur Arnarson a devenit primul locuitor permanent al insulei. În secolele ce au urmat, scandinavii au colonizat Islanda, aducând cu ei (sclavi, sau iobagi) de origine celtică.
  • Svalbard și Jan Mayen
    Svalbard și Jan Mayen este un termen statistic care se referă la două zone din regiunea arctică norvegiană grupate sub același cod ISO 3166-1 "SJ":

    * Arhipelagul Svalbard, un teritoriu al Norvegiei și