Limba germană

Limba germană
Limba germană (în germană Deutsche Sprache, uzual Deutsch ) aparține grupului vestic al limbilor germanice. Formează împreună cu neerlandeza un continuum dialectal.

Limba germană este vorbită ca limbă maternă de majoritatea populației în Germania, Austria, Elveția, Luxemburg și Liechtenstein, în estul Belgiei, precum și în regiunea Schleswigul de Nord (Nordschleswig) din sudul Danemarcei, în regiunea autonomă Tirolul de Sud (Südtirol) din nordul Italiei, în voievodatul Opole al Poloniei și în regiunile Alsacia (Elsass) și Lorena (Lothringen) din Franța. De asemenea, germana e vorbită ca limbă maternă de 45 mii de persoane în Cehia (mai ales în regiunea istorico-geografică Egerland) și de cca 110 mii de persoane în Ungaria (cu precădere în regiunea istorico-geografică Dunantul fiind folosită ca limbă oficială locală în orașul Sopron). În România, limba germană este vorbită de circa 60 mii de persoane.

În plus, limba germană este vorbită de un număr destul de mare de coloniști germani în SUA (cca 45 milioane de etnici germani dintre care 6,1 milioane utilizează germana ca limbă maternă), Canada (2,5 milioane de etnici germani dintre care 300 mii vorbitori nativi de germană), Mexic (90 mii vorbitori ca limbă maternă), Argentina (1,5 milioane de persoane cu descendență germană dintre care 350 mii folosesc germana ca limbă maternă), Uruguay (40 mii de etnici germani, inclusiv 10 mii vorbitori de germană ca limbă maternă), Brazilia (cca 5 milioane de etnici germani dintre care 900 mii vorbesc germana ca limbă maternă), Paraguay (250 mii vorbitori ca limbă maternă), Chile (cca 150 mii de etnici germani dintre care 20 mii vorbitori nativi de germană), Namibia (30 mii vorbitori ca limbă maternă), Rusia (450 mii vorbitori ca limbă maternă), Kazahstan (350 mii vorbitori ca limbă maternă) și Australia (cca 1 milion de etnici germani dintre care 200 mii mai rămân vorbitori nativi de germană).

Detaliile din această secțiune se referă în primul rând la limba germană standard (Hochdeutsch). Pronunția în celelalte dialecte germane poate diferi mult de pronunția standard.

Lungimea (sau cantitatea) sunetelor joacă un rol important în limba germană. O vocală pronunțată lung sau scurt poate produce o diferență între două cuvinte care în rest sunt identice. De exemplu, Miete, cu i pronunțat lung, înseamnă „chirie”, dar Mitte, cu i pronunțat scurt, înseamnă „mijloc”, „centru”. Ofen, cu o lung, înseamnă „cuptor”, „sobă”, dar offen, cu o scurt, înseamnă „deschis”. După cum se observă din aceste exemple, în limba germană și substantivele comune sunt scrise cu inițială majusculă.

Pentru a distinge între vocale lungi și vocale scurte, ortografia germană folosește consoane simple sau duble. După vocale scurte se scriu, de obicei, consoane duble (tt, dt, ll, ck, mm, nn, ss, tz etc.), iar după vocale lungi sau diftongi se scriu consoane simple (t, d, l, m, n, s, z etc.). Pentru a se reda sunetul s după o vocală lungă sau după diftong, în scrierea germană se folosește în multe cazuri, încă din evul mediu, și litera specială ß, numită pe românește „s dur” sau și „s ascuțit” (scharfes S sau Eszett). Astfel: ich esse (= eu mănânc) se pronunță cu e scurt, dar ich aß (= eu mâncam, am mâncat) se pronunță cu a lung.

Multă vreme pentru litera minusculă specială ß nu a existat majusculă corespunzătoare. În loc de „s dur mare”, care nu a existat, se scria SS. Totuși, în iunie 2008 organizațiile internaționale de standardizare ISO și DIN au hotărât introducerea literei majuscule „s dur” cu codul Unicode 1E9E. Motivul este normarea tehnicilor de scriere. Noua literă „s dur majuscul” încă nu este întâlnită în practică.

În germana din Elveția și Liechtenstein litera ß nu se folosește deloc, și în loc de ß se scrie ss.

O altă deosebire față de română, întâlnită în multe dialecte germane actuale, este faptul că litera r se pronunță foarte voalat, și uneori nici nu se distinge acustic.

Vocalele a, o și u se folosesc și în varianta cu umlaut, care este o modificare a pronunției lor. Umlautul se notează în scris cu semnul diacritic numit „tremă”, format din două puncte plasate orizontal deasupra literei: ä, ö și ü, iar la majuscule: Ä, Ö și Ü. În loc de vocală cu umlaut se mai poate scrie și: ae, respectiv oe și ue (excepție: în numele proprii), dar aceste perechi de litere se pronunță la fel ca și ä respectiv ö și ü.
Țară
  • Namibia
    Namibia este o țară în sud-vestul Africii. Capitala este Windhoek. Numele statului este derivat din numele deșertului Namib, care-i ocupă întregul țărm. Ziua națională este 21 martie, „Ziua Independenței” 1990.

    Articol principal: Istoria Namibiei
  • Islanda
    Islanda este o țară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic. Are o populație de de locuitori pe o suprafață de, ea fiind astfel țara cu cea mai rarefiată populație din Europa. Capitala și cel mai mare oraș al țării este Reykjavík; zonele lui înconjurătoare din sud-vestul țării dețin două treimi din populație. Insula conține vulcani activi și izvoare geotermale. Interiorul ei constă în principal dintr-un platou caracterizat de câmpii nisipoase și de lavă, munți și ghețari, din care mai multe râuri glaciare curg către mare prin câmpia litorală. Islanda este încălzită de Curentul Golfului și are o climă temperată, în ciuda latitudinii mari la care se află, în apropierea cercului polar de nord.

    Conform vechiului manuscris Landnámabók, colonizarea Islandei a început în 874 e.n., când căpetenia norvegiană Ingólfur Arnarson a devenit primul locuitor permanent al insulei. În secolele ce au urmat, scandinavii au colonizat Islanda, aducând cu ei (sclavi, sau iobagi) de origine celtică.
  • Liechtenstein
    Liechtenstein (pronunțat în germană, ), oficial Principatul Liechtenstein, este un microstat germanofon din Europa Centrală. Este o monarhie constituțională cu rang de principat, condus de principele de Liechtenstein.

    Liechtenstein se învecinează cu Elveția la vest și la sud și cu Austria la est și la nord. Are o suprafață puțin mai mare de 160 km² și o populație de circa 37.000 de locuitori. Împărțit în 11 comune, capitala sa este Vaduz, iar cel mai mare oraș este Schaan.
  • Luxemburg
    Luxemburg (în ; în ; în ; pronunțat în ), oficial Marele Ducat de Luxemburg, este o țară fără ieșire la mare, din vestul Europei. Se învecinează cu Belgia la vest și la nord, cu Germania la est, și cu Franța la sud. Capitala, Luxemburg, este, împreună cu Bruxelles și Strasbourg, una dintre cele trei capitale oficiale ale Uniunii Europene și sediul Curții Europene de Justiție, cea mai înaltă instanță judecătorească din UE. Cultura, oamenii și limbile vorbite sunt extrem de strâns legate cu țările vecine, fiind în esență un amestec cultural franco-. Repetate invazii din partea țărilor vecine, mai ales în al Doilea Război Mondial, au condus la o puternică dorință în această țară pentru medierea între Franța și Germania, ceea ce a condus la fondarea Uniunii Europene.

    Țara cuprinde două regiuni principale: în partea nordică, parte a masivului Ardeni; și ("Pământ Bun"), în sud. Cu o suprafață de 2586 km², este unul dintre cele mai mici state suverane în Europa (având o întindere aproximativ egală cu jumătate din județul Călărași din România). Luxemburg avea o în octombrie 2012 o populație de 524.853 de locuitori, clasându-se ca a 8-a cel mai puțin populată țară din Europa. Democrație reprezentativă cu un monarh constituțional, este condusă de un mare duce, actualmente Henri, Mare Duce de Luxemburg, și este singurul mare ducat care a mai rămas în lume. Luxemburg este o țară dezvoltată, cu o economie avansată și din lume cel mai mare PIB (PPP) pe cap de locuitor, potrivit organizației Națiunilor Unite în 2014. Amplasarea sa centrală a făcut să aibă de-a lungul istoriei o mare importanță strategică pentru numeroase puteri, ceea ce datează de la fondarea sa ca cetate romană, urmată de ridicarea aici a unui  în Evul Mediu Timpuriu, și de rolul său de bastion pentru  între secolele al XVI-lea și al XVII-lea.