Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française [la 'lɑ̃ɡ fʁɑ̃'sɛːz] sau le français [lə fʁɑ̃'sɛ]) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile oïl.
Franceza este vorbită în total de aproximativ 220 de milioane de oameni fie ca limbă maternă, ca limbă secundă sau ca limbă străină, în țările membre, asociate sau cu statut de observatoare din Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), precum și în alte câteva țări din afara acesteia, ca Algeria sau Statele Unite ale Americii. Nu există date precise nici despre cei care au franceza ca limbă maternă. Numărul lor este estimat la 110 milioane.
În clasamentul numărului de vorbitori ai diferitelor limbi, franceza este pe locul al VI-lea în lume și pe locul al II-lea în Europa. Franceza este limbă oficială în 29 de țări, ocupând în această privință locul al II-lea după limba engleză.
Ca limbă străină, franceza este, după engleză, limba învățată de cele mai multe persoane (120 de milioane), în majoritatea țărilor.
5% din spațiul Internetului ar fi ocupat de limba franceză, fiind pe locul 6-8 printre limbile cele mai folosite.
Franceza a evoluat din limba latină populară vorbită în Antichitate în jumătatea de nord a Galiei, devenind, în urma unui proces istoric îndelungat, dominantă pe tot teritoriul Franței actuale și în regiuni limitrofe ale unor țări vecine. Începând cu secolul al XVII-lea, Franța și-a extins limba peste mări, în zone existente pe toate continentele, datorită expansiunii sale coloniale. Tot din secolul al XVII-lea și până la începutul celui de-al XX-lea, grație ponderii economice și culturii Franței, limba acesteia a fost principala limbă de comunicare internațională. Deși după Primul război mondial engleza a ocupat treptat locul I, franceza are în continuare un rol important în comunicarea la nivel mondial.
Limba franceză aparține ramurii galo-romanice a familiei limbilor romanice. Chiar dacă în Franța au fost vorbite o multitudine de limbi romanice, împărțite în două mari familii, limbi nordice (limbi oïl) și limbi sudice (limbi oc, care aparțin ramurii iberoromanice), nucleul limbii standard a fost cea vorbită în Evul Mediu la Paris și în împrejurimi, și adoptată de curtea regală. Aceasta s-a impus treptat în cadrul procesului de formare a statului centralizat francez, înglobând într-o sinteză elemente din toate celelalte, în principal din cele nordice.
Din cauza tendinței generale de centralizare care s-a manifestat în decursul istoriei Franței, celelalte limbi, neavând stadard, s-au eclipsat treptat, ajungând să fie considerate patois, adică graiuri, termenul francez având și o nuanță de sens depreciativă. Actualmente însă, lingviștii tind să le considere pe cele principale limbi aparte.
Codul limbii este respectiv sau (după ISO 639); pentru franceza veche (842 până la 1400), codul este și pentru franceza medie (cca. 1400 până la 1600) codul este.
Franceza este vorbită în total de aproximativ 220 de milioane de oameni fie ca limbă maternă, ca limbă secundă sau ca limbă străină, în țările membre, asociate sau cu statut de observatoare din Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), precum și în alte câteva țări din afara acesteia, ca Algeria sau Statele Unite ale Americii. Nu există date precise nici despre cei care au franceza ca limbă maternă. Numărul lor este estimat la 110 milioane.
În clasamentul numărului de vorbitori ai diferitelor limbi, franceza este pe locul al VI-lea în lume și pe locul al II-lea în Europa. Franceza este limbă oficială în 29 de țări, ocupând în această privință locul al II-lea după limba engleză.
Ca limbă străină, franceza este, după engleză, limba învățată de cele mai multe persoane (120 de milioane), în majoritatea țărilor.
5% din spațiul Internetului ar fi ocupat de limba franceză, fiind pe locul 6-8 printre limbile cele mai folosite.
Franceza a evoluat din limba latină populară vorbită în Antichitate în jumătatea de nord a Galiei, devenind, în urma unui proces istoric îndelungat, dominantă pe tot teritoriul Franței actuale și în regiuni limitrofe ale unor țări vecine. Începând cu secolul al XVII-lea, Franța și-a extins limba peste mări, în zone existente pe toate continentele, datorită expansiunii sale coloniale. Tot din secolul al XVII-lea și până la începutul celui de-al XX-lea, grație ponderii economice și culturii Franței, limba acesteia a fost principala limbă de comunicare internațională. Deși după Primul război mondial engleza a ocupat treptat locul I, franceza are în continuare un rol important în comunicarea la nivel mondial.
Limba franceză aparține ramurii galo-romanice a familiei limbilor romanice. Chiar dacă în Franța au fost vorbite o multitudine de limbi romanice, împărțite în două mari familii, limbi nordice (limbi oïl) și limbi sudice (limbi oc, care aparțin ramurii iberoromanice), nucleul limbii standard a fost cea vorbită în Evul Mediu la Paris și în împrejurimi, și adoptată de curtea regală. Aceasta s-a impus treptat în cadrul procesului de formare a statului centralizat francez, înglobând într-o sinteză elemente din toate celelalte, în principal din cele nordice.
Din cauza tendinței generale de centralizare care s-a manifestat în decursul istoriei Franței, celelalte limbi, neavând stadard, s-au eclipsat treptat, ajungând să fie considerate patois, adică graiuri, termenul francez având și o nuanță de sens depreciativă. Actualmente însă, lingviștii tind să le considere pe cele principale limbi aparte.
Codul limbii este respectiv sau (după ISO 639); pentru franceza veche (842 până la 1400), codul este și pentru franceza medie (cca. 1400 până la 1600) codul este.
Țară
-
Benin
Situat între Râul Niger în nord și Golful Benin în sud, altitudinea în Benin este aproximativ uniformă în întreaga țară. Cea mai mare parte a populației trăiește în câmpiile de coastă din sud, unde se află și cele mai mari orașe din Benin, cum ar fi Porto Novo și Cotonou. Nordul țării cuprinde în cea mai mare parte savană și podișuri semiaride. -
Burkina Faso
Independența față de Franța a venit în 1960. Instabilitatea guvernamentală dintre anii 1970 și 1980 a fost urmată de alegeri democrate în anii 1990 la care au participat mai multe partide. Câteva sute de mii de muncitori din agricultură migrează spre sud în fiecare an în Côte d'Ivoire și Ghana în căutarea locurilor de muncă. Locuitorii din Burkina Faso sunt cunoscuți ca Burkinabé (pronunțat /bɚˈkiːnəbeɪ/ burr-KEE-na-bay). -
Burundi
Izolată geografic, fiind confruntată cu presiunea demografică și cu resurse răspândite, Burundi este una dintre cele mai sărace țări din Africa și din lume dar și o țară devastată de conflicte interetnice foarte sângeroase. Mărimea țării este invers proporțională cu magnitudinea problemelor pe care le are, printre care cea mai importantă este cea a reconcilierii naționale dintre etnicii tutsi, minoritari și hutu, majoritari. -
Camerun
Articol principal: Istoria Camerunului -
Ciad
Datorită distanței mari față de ocean și climatului preponderent deșertic, Ciadul este deseori numit „Inima moartă a Africii”. Ciadul este divizat în 3 mari regiuni: una deșertică în zona de nord, o regiune Sahel aridă în centru și o zonă fertilă în sudul țării. Lacul Ciad, după care a fost denumită țara, este cea mai mare întindere de apă din țară și a doua ca mărime din Africa. Cel mai înalt punct este Emi Koussi (în Sahara). Ciad adăpostește peste 200 de grupuri etnice și lingvistice diferite. Islamul este cea mai practicată religie. -
Coasta de Fildeș
Se învecinează cu Liberia, Guineea, Mali, Burkina Faso, Ghana și are ieșire la Oceanul Atlantic în Golful Guineei. -
Comore
În mod oficial, statul este format din cele patru insule de origine vulcanică ale arhipelagului Comore: Ngazidja, Mwali , Nzdwani , și Mahoré , precum și numeroase alte insule de dimensiune mai mică. Cu toate acestea, insula Mayotte nu s-a aflat sub administrația guvernului Comorelor în urma independenței față de Franța, aceasta respingând referendumul referitor la independența statului și ca urmare a rămas sub suveranitate franceză, formând o Colectivitate de peste mări. Datorită dreptului de veto al Franței în Consiliul de Securitate al ONU, nici o rezoluție care să afirme suveranitatea Comorelor asupra insulei Mayotte nu a fost aceptată de Organizația Națiunilor Unite. -
Djibouti
Djibouti este amplasată strategic, aproape de cele mai aglomerate coridoare maritime din lume, controlând accesul la Marea Roșie și Oceanul Indian. Este un element cheie în centrele de realimentare și transbordare; de asemenea, este principalul port maritim pentru importurile și exporturile țării vecine, Etiopia. -
Gabon
* Articol principal: Istoria Gabonului -
Guineea
Fiind în trecut o colonie franceză, a obținut independența în 1958. Are o istorie lungă de lovituri de stat militare. După decenii de guvernare autoritară, în 2010 a avut loc primele alegeri democratice. Continuând să organizeze alegeri pluripartidiste, țara a continuat să se confrunte cu conflicte etnice, corupție și abuzuri din partea armatei și poliției. În 2011 guvernul Statelor Unite a susținut că tortura de către forțele de securitate și abuzarea femeilor și copiilor (inclusiv mutilarea genitală feminină) erau probleme endemice în Guineea. În 2021 o facțiune militară l-a răsturnat pe președintele Alpha Condé și a suspendat constituția. -
Guineea Ecuatorială
Articol principal: Politica Republicii Guineea Ecuatorială -
Madagascar
Insula principală, denumită de asemenea Madagascar, este a patra insulă ca mărime din lume. Madagascarul este mediul natural pentru 5% din speciile de plante și animale, dintre care 80% sunt unice în lume. Printre exemplele cele mai notabile de biodiversitate se pot enumera infraordinul de primate al lemurienilor, trei specii de păsări endemice și șase specii de baobabi endemici. -
Mali
Mali are o istorie bogată și relativ cunoscută. Acest teritoriu a fost reședința a trei imperii africane: Imperiul Ghana, Imperiul Mali și Imperiul Songhay. -
Maroc
Maroc este o monarhie constituțională de jure cu un parlament ales. Regele Marocului deține vaste puteri executive, și poate dizolva inclusiv parlamentul când dorește. Puterea executivă este exercitată de către guvern și de rege, de asemenea. Puterea legislativă este învestită atât guvernului cât și celor două Camere ale Parlamentului, Adunarea Reprezentanților și Adunarea Consilierilor. Regele de asemenea poate emite decrete numite dahir, care au puterea unei legi. Alegerile parlamentare au avut loc în Maroc, la 7 septembrie 2007, și au fost considerate de unii observatori neutri ca fiind libere și corecte; deși prezența la vot a fost estimată la 37%, cea mai mică din ultimele decenii. Capitala politică este Rabat, iar cel mai mare oraș este Casablanca; alte mari orașe sunt: Marrakech, Tetouan, Tanger, Salé, Fes, Agadir, Meknes și Oujda. -
Mauritania
Numele de „Mauritania” provine de la „Mauretania”, vechi regat berber. -
Mauritius
Insula Mauritius a fost descoperită în 1507 de portughezul Pedro Mascarenhas. Pe atunci, ea era încă nelocuită, însă ulterior, în 1598, amiralul van Warwick a ocupat insula, care a devenit colonie olandeză și a rămas așa până în 1710, purtând numele principelui Mauriciu de Orania (în, ). Între anii 1715-1810, insula devine colonie franceză – „Île de France” și este folosită ca o importantă escală spre India și Ceylon. În 1810 este ocupată de Marea Britanie și devine, în urma Tratatului de la Paris (1814), posesiune engleză (fiind rebotezată Mauritius). După desființarea sclaviei în anul 1834, pe plantațiile de trestie de zahăr sunt aduși muncitori din India și China. În 12 martie 1968 Mauritius își declară independența de stat ca dominion în cadrul Commonwealth-ului, iar la data de 12 martie 1992 devine republică. Datorită stabilității politice, în ciuda structurării vieții interne pe comunități etnoconfesionale sau istorice, economia țării a înregistrat un continuu progres, fapt pentru care Mauritius este considerat „unicul nou stat industrializat” al continentului african. Președintele Cassam Uteem, ales în 1992 (reales mai apoi în 1997), promovează o politică de restructurare a economiei, vizând diversificarea ramurilor industriale active și stimularea turismului. Alegerile legislative,care au avut loc în 11 septembrie 2000, sunt câștigate de opoziție, alianța între Mișcarea Militantă Mauritană (MMM) și Mișcarea Socialistă Mauritană (MSM). Sir Anerood Jugnauth, membru al MMM, fost premier în perioada 1982-95, devine șef al guvernului, iar Paul Bérenger, președintele MSM, vicepremier, urmând ca peste trei ani să preia funcția de prim-ministru. Înțelegerea a fost respectată și Paul Bérenger devine primul premier neindian din istoria Mauritiusului. Guvernul continuă politica de dezvoltare a sectorului de înaltă tehnologie (high-tech) în economie. -
Mayotte
Insula este cea mai dens populată dintre toate celelalte teritorii franceze de peste mări. Are în plus particularitatea de a avea peste 90% din populație de religie musulmană. Datorită proximității cu insulele Comore și a dezvoltării economice a insulei Mayotte cumulată cu situația politică instabilă din Comore, pe insulă trăiesc un număr mare de emigranți din celelalte insule ale arhipelagului. În 2000 Franța a introdus o viză pentru cetățenii acestei țări și a impus controale frontaliere, înainte inexistente. -
Niger
Niger este o țară mai puțin dezvoltată, care se situează în mod constant aproape de ultimul loc în Indicele dezvoltării umane (IDU) al Națiunilor Unite; a fost clasat pe locul 187 din 188 de țări în 2015 și pe locul 189 din 189 de țări în rapoartele din 2018 și 2019. Multe dintre porțiunile nedeșertice ale țării sunt amenințate de secetă periodică și deșertificare. Economia este concentrată în jurul agriculturii de subzistență, realizându-se agricultură de export în sudul mai fertil și exportându-se materii prime, în special minereu uranifer. Nigerul se confruntă cu provocări serioase pentru dezvoltare din cauza poziției sale fără ieșire la mare, a terenului deșertic, a agriculturii ineficiente, a ratelor ridicate de fertilitate fără control al nașterii și a suprapopulării care rezultă, a nivelului scăzut de educație și a sărăciei populației sale, a lipsei infrastructurii, a asistenței medicale precare și a mediului care se degradează. Resursele principale sunt: aurul, fierul, cărbunele, uraniul și petrolul. Suprafața țării este constituită în proporție de 80% din deșerturile Sahara și Sahel, numai în sud existând o zona propice locuirii. Accesul la apă constituie o problemă pentru majoritatea populației. -
Republica Arabă Unită
-
Republica Centrafricană
Primele alegeri democratice pluripartite au avut loc în 1993, cu resursele oferite de donatori internaționali și cu ajutorul ONU, acesta fiind câștigate de Ange-Félix Patassé. El a pierdut sprijinul popular în timpul președinției sale și a fost înlăturat în 2003 de generalul François Bozizé susținut de francezi, acesta a câștiga alegerile democratice din mai 2005. Incapacitatea de a plăti muncitorii din sectorul public a condus la greve în 2007. Bozizé a numit un nou guvern condus de Faustin-Archange Touadéra la 22 ianuarie 2008. În februarie 2010, Bozizé a semnat un decret prezidențial care stabiliea data pentru alegerile prezidențiale următoare (25 aprilie 2010). Deși inițial amânate, alegerile au avut loc în ianuarie și martie 2011, Bozizé și partidul său câștigându-le. -
Republica Congo
Regiunea a fost dominată de triburi vorbitoare de limba Bantu, care au construit căi de comerț înspre Bazinul Fluviului Congo. Congo-Brazzaville a fost parte din colonia franceză "Africa Ecuatorială". După obținerea independenței în 1960, colonia "Congo-ul Francez" a devenit Republica Congo. Republica Populară Congo a fost o perioadă de dictatură marxist-leninistă, când exista doar un singur partid în perioada 1970-1991. Alegeri libere la care au participat mai multe partide se țin din 1992, cu toate că un guvern ales democratic a fost demis în anul 1997, în urma Războiul Civil din Republica Congo, și președintele Denis Sasssou Nguesso a condus țara 26 de ani din ultimii 36 de ani, cât a făcut parte din viața politică. -
Republica Democratică Congo
Centrat pe bazinul Congo, teritoriul RDC a fost populată pentru prima dată de culegători din Africa Centrală cu circa 90.000 de ani în urmă, expansiunea bantu ajungând acolo acum aproximativ 3.000 de ani. În vest Regatul Kongo contola gurile fluviului Congo din secolul al XIV-lea până în al XIX-lea. În nord-est, centru și est regatele Azande, Luba și Lunda au existat din secolele al XVI-lea și al XVII-lea până în secolul al XIX-lea. Regele Leopold al II-lea al Belgiei a dobândit în mod oficial drepturi asupra teritoriului Congo în 1885 și l-a declarat proprietate privată, numindu-l Statul Liber Congo. Între 1885 și 1908 armata sa colonială a forțat populația locală să producă cauciuc și a comis atrocități pe scară largă. În 1908 Leopold a cedat teritoriul, care a devenit astfel o colonie belgiană. -
Rwanda
Înainte de a fi colonizată, Rwanda a fost locul unui sistem politic complex ce avea la bază monarhia. Pământul rwandez a fost locuit încă de la început de către tribul twa. Urmează apoi o perioadă de migrații, în urma cărora, populația twa este absorbită de triburile bantu. În 1895, Rwanda devine provincie germană, păstrându-și sistemul de organizare. După primul război mondial, Rwanda trece sub administrare belgiană cu mandat din partea Națiunilor Unite. Sub administrația belgiană, lucrurile încep să se schimbe. Păstrând în mare vechile forme de organizare, belgienii au făcut totuși câteva schimbări în structurile de conducere ale Rwandei. Aceste schimbări vor constitui o cauză importantă a genocidului rwandez. Astfel, coloniștii belgieni se vor folosi de etnicii tutsi pentru a domina populația formată în cea mai mare parte din etnici hutu. -
Senegal
Descoperirile arheologice din zonă atestă faptul că Senegalul era locuit încă din vremuri preistorice. -
Seychelles
Vizitate de arabi, descoperite de portughezi, pe ale căror hărți sunt și marcate din 1502 (Vasco da Gama - 1502, Pedro Mascarenhas - 1505), explorate de o expediție britanică în 1609, insulele Seychelles, nelocuite până la descoperirea lor de către portughezi, sunt colonizate de francezi la jumătatea secolului al XVIII-lea și anexate Franței în 1756. Numele insulelor a fost dat după cel al contelui Moreau de Séchelles (insula Mahé după guvernatorul francez Mahé de la Bourdonnais). Pe plantații sunt aduși sclavi negri din Africa. Ocupate în 1810 și anexate între 1814 și 1903 prin Tratatul de la Paris de Marea Britanie, insulele Seychelles sunt unite administrativ cu Mauritius. De la 31 august 1903, constituie o colonie separată a Coroanei britanice. La 1 octombrie 1975 Seychelles obțin autonomia internă, iar în urma Conferinței constituționale de la Londra (19 - 22 ianuarie 1976), își proclamă la 28 iunie 1976 independența ca republică în cadrul Commonwealth-ului. Devine membru ONU din 21 septembrie 1976. -
Togo
Articol principal: Istoria Republicii Togoleze -
Tunisia
Fenicienii au întemeiat așezări pe teritoriul actual al Tunisiei încă din jurul anului 1000 î.Hr., cea mai importantă fiind Cartagina, care a dominat comerțul în Mediterana centrală, până când a fost distrusă de romani în 146 î.Hr. Tunisia a rămas parte a Imperiului Roman până a fost ocupată de vandali la jumătatea secolului al V-lea d.Hr. În secolul al VI-lea, Tunisia este recucerită de Imperiul Bizantin, devenind parte a lumii islamice odată cu expansiunea islamului în secolul al VII-lea și ajungând un centru important al culturii islamice în Africa de Nord. -
Teritoriile australe și antarctice franceze
Teritoriile australe și antarctice franceze formează din 1955 un teritoriu francez de peste mări. Acestea se află sub autoritatea unui administrator superior, din 2000 acesta fiind bazat în Réunion, iar din 2004 acesta poartă titlul de prefect. Teritoriile beneficiază de autonomie financiară și administrativă și nu fac parte din Uniunea Europeană. Principalul rol al prefectului este gestionarea zonei economice exclusive de peste a teritoriilor. -
Laos
După o perioadă de apartenență la Imperiul Colonial Francez, și-a obținut independența în 1953. O lungă perioadă de Război Civil s-a încheiat odată cu venirea la putere a Partidului Comunist Revoluționar Laoțian în 1975. -
Liban
Țara are o istorie bogată, identitatea ei culturală fiind caracterizată printr-o diversitate etnică specifică. -
Siria
O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diverselor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeeni și turci. Printre grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeenii, șiiții, salafiții și yazidii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria. -
Insulele Guernsey
Insula a fost locuită încă din preistorie, dovadă fiind numeroasele meniruri și dolmenuri ce presărează insula. În timpul migrației bretonilor insulele au fost ocupate de către aceștia și tot ei au introdus creștinismul. -
Luxemburg
Țara cuprinde două regiuni principale: în partea nordică, parte a masivului Ardeni; și ("Pământ Bun"), în sud. Cu o suprafață de 2586 km², este unul dintre cele mai mici state suverane în Europa (având o întindere aproximativ egală cu jumătate din județul Călărași din România). Luxemburg avea o în octombrie 2012 o populație de 524.853 de locuitori, clasându-se ca a 8-a cel mai puțin populată țară din Europa. Democrație reprezentativă cu un monarh constituțional, este condusă de un mare duce, actualmente Henri, Mare Duce de Luxemburg, și este singurul mare ducat care a mai rămas în lume. Luxemburg este o țară dezvoltată, cu o economie avansată și din lume cel mai mare PIB (PPP) pe cap de locuitor, potrivit organizației Națiunilor Unite în 2014. Amplasarea sa centrală a făcut să aibă de-a lungul istoriei o mare importanță strategică pentru numeroase puteri, ceea ce datează de la fondarea sa ca cetate romană, urmată de ridicarea aici a unui în Evul Mediu Timpuriu, și de rolul său de bastion pentru între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. -
Monaco
Monaco este un principat reglementat sub o formă de monarhie constituțională, cu Prințul Albert al II-lea ca șef de stat. Deși Prințul Albert al II-lea este un monarh constituțional, el deține o imensă putere politică. Casa de Grimaldi conduce statul Monaco, cu scurte întreruperi, încă din 1297. Limba oficială este franceza, dar sunt vorbite și înțelese și, italiana și engleza. Suveranitatea statului a fost recunoscută oficial prin, Monaco devenind membru cu drepturi depline al Națiunilor Unite în 1993. În ciuda independenței și politicii externe separate, apărarea țării este responsabilitatea Franței. Cu toate acestea, Monaco menține două mici. -
Vatican
Numele „Vatican” este derivat probabil de la așezarea etruscă Vatica sau Vaticum, situată în zona pe care romanii antici o numeau „Ager Vaticanus” (teritoriul Vaticanului). -
Guadelupa
Guadelupa este populată încă din secolul III î.Hr. de triburile amerindiene Arawak și ulterior de tribul Carib ce au gonit tribul Arawak până în Secolul VIII și au redenumit insula „Karukera” sau „Insula apelor frumoase”. -
Haiti
Are graniță cu Republica Dominicană la est. Capitala se află în orașul Port-au-Prince. -
Martinica
Ultima populație indigenă a insulei a fost tribul amerindian al caraibilor. Cristofor Columb a văzut insula în 1493 în cel de-al doilea voiaj în America dar nu a debarcat decât în 1502 în cel de-al patrulea voiaj. Insula nu a fost colonizată de către spanioli, primii coloniști europeni fiind francezii care au fondat o așezare pe insulă la inițiativa lui Pierre Belan d'Esnambuc în 1635. Ulterior, nepotul său, Jacques-Dyel du Parquet, a cumpărat insula și a dezvoltat o colonie bogată iar în 1658 insula devine parte a coroanei franceze. Economia se baza pe produția de zahăr, cocaină și cafea iar principala forță de muncă a insulei au fost sclavii negrii din Africa de Vest. -
Saint Pierre și Miquelon
Insulele sunt printre primele teritorii locuite de către europeni în America de Nord, încă de la începutul anilor 1500. La început, pescari basci utilizau insulele drept locuințe temporare în perioada sezonului de pescuit, iar la mijlocul secolului al XV-lea pe insulă existau rezidenți permanenți. -
Saint-Barthélemy
Ca parte a Franței, este parte a Uniunii Europene ca Regiune ultraperiferică. -
Saint-Martin
-
Sfântul Vincențiu și Grenadinele
Este un teritoriu de 389 km2 alcătuit din insula principală Sfântul Vincențiu și două treimi din Insula Grenadine, care sunt un lanț de insule mai mici ce se întinde de la sud de Insula Sfântul Vincențiu către Grenada. La nord de Sfântul Vincențiu se află Sfânta Lucia, la est de Barbados. Sfântul Vincențiu și Grenadine sunt dens populate (peste 300 locuitori/km²) având 120.000 de persoane. Capitala este Kingstown, care este, de asemenea, principalul său port. Țara are o istorie colonială franceză și britanică, iar acum este stat în interiorul organizației Commonwealth și Comunității Caraibelor (CARICOM). -
Trinidad și Tobago
Insula Trinidad a fost locuită timp de secole de către popoare native amerindiene, înainte de a deveni o colonie în cadrul Imperiului Spaniol, după sosirea lui Cristofor Columb în 1498. Guvernatorul spaniol Don José María Chacón a predat insula unei flote britanice aflată sub comanda lui Sir Ralph Abercromby în 1797. În aceeași perioadă, insula Tobago a fost transferată către coloniștii spanioli, britanici, francezi, olandezi și curlandezi de mai multe ori decât oricare altă insulă din Caraibe. Trinidad și Tobago au fost cedate britanicilor în 1802 ca urmare a Tratatului de la Amiens și au fost unificate în 1889. Trinidad și Tobago și-au obținut independența în 1962, devenind republica în 1976. -
Noua Caledonie
Teritoriile din vestul Pacificului au fost populate încă de acum 50.000 de ani. Popoarele care au colonizat arhipelagurile melaneziene se numesc Lapita. Din secolul XIX în insulă au sosit polinezieni care s-au amestecat cu populația indigenă. -
Polinezia Franceză
Polinezia Franceză are un statut special în cadrul colectivităților franceze de peste mări. Este organizată ca o democrație parlamentară reprezentativă, cu un parlament și un guvern, al cărui șef poartă titlul de Președinte al Polineziei Franceze. Între 1946 și 2003 a avut statutul de teritoriu de peste mări. În 2003, în urma reformei constituționale franceze, a devenit colectivitate de peste mări cu puteri sporite, iar din 2004 poartă titlul special de țară de peste mări pentru a sublinia statutul larg de autonomie de care se bucură. -
Wallis și Futuna
Au fost descoperite de navigatori olandezi și britanici în secolele XVII și XVIII, dar primii europeni care s-au stabilit pe aceste insule au fost misionarii francezi care au introdus catolicismul pe însule începând cu 1837. -
Guyana Franceză
Înainte de 1492 regiunea Guyanei era populată de numeroase triburi amerindiene, cele mai importante fiind triburile Caribilor. Regiunea a fost descoperită de Cristofor Columb în cel de al treilea voiaj în America în 1498 iar în 1499 și 1500 regiunea este explorată de către spaniolul Vicente Yañez Pinzon. Regiunea guianelor nefiind inclusă în tratatul ce delimita zonele de influență portugheză și spaniolă în America, este locul de instalare al unui grup de coloniști francezi în 1503.