Limbă - Limba bosniacă

Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în același timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroată”, și o limbă ausbau cu propriul său standard. Este limbă oficială în Bosnia și Herțegovina și de folosință oficială în Muntenegru și în unele localități din Serbia.

Sunt lingviști, mai ales sârbi, dar și croați, care nu iau în seamă o limbă care s-ar putea numi bosanski jezik. Lingvistul sârb Pavle Ivić, de exemplu, afirmă că „limba vorbită de sârbi este cel mai adesea numită sârbocroată în știință. Este folosită, în afară de sârbi, de către croați și de către musulmanii din Bosnia și Herțegovina […] Această limbă este numită croată de către croați și sârbă de către sârbi”. După părerea lingvistei croate Snježana Kordić de asemenea, nu se poate vorbi științific decât de o limbă unitară sârbocroată (cu această denumire tradițional adoptată de mediile academice), indiferent de cum o numesc vorbitorii ei sau de faptul că, din motive naționaliste, se vorbește despre patru limbi diferite.

Ideea de limbă bosniacă a fost reluată după destrămarea Iugoslaviei și formarea statului independent Bosnia și Herțegovina. Unul din argumentele celor care o susțin este că noțiunea și denumirea de limbă bosniacă au existat deja în Evul Mediu. Se refereau la limba slavă de sud vorbită de toți locuitorii Bosniei și au fost folosite cu întreruperi până la standardizarea limbii sârbocroate, după care s-a considerat că și bosniacii musulmani vorbesc această limbă. Ei nu neagă faptul că bosniacii, sârbii și croații au în comun diasistemul slav de centru-sud, dar sârbii îl numesc „limba sârbă”, iar croații „limba croată”, existând standarde aparte pentru acestea. De aceea, un alt argument al bosniacilor este că, nefiind nici sârbi, nici croați, și ei au dreptul să-și numească limba în felul lor, care ar fi bosanski jezik, înțelegând prin ea „limba bosniacilor și a tuturor celor care o simt a lor cu această denumire”.

Denumirea limbii pune în fața unei dileme autoritățile din Bosnia și Herțegovina, ceea ce se reflectă, de exemplu, în documentele sistemului de învățământ, în care apare uneori ca nume de disciplină termenul bosanski jezik, alteori termenul bosanski, hrvatski, srpski jezik (prescurtat BHS jezik sau B/H/S jezik) „limba bosniacă, croată, sârbă”.

Printre lingviștii care au acceptat existența a patru standarde diferite există unii care contestă numele dat limbii lor de către lingviștii bosniaci (musulmani sau fără religie, dar cu ascendență musulmană), anume bosanski (în traducere literală „bosniană”), termen legat de substantivul Bosanac. Acest termen este folosit și de sârbii din Bosnia pentru a se autoidentifica, pe lângă cuvântul Srbin „sârb”. De aceea, după părerea lor, această limbă nu se poate numi decât bošnjački, termen legat de etnonimul Bošnjak, care este aplicat numai musulmanilor. Organizațiile internaționale au adoptat în limba engleză termenul Bosnian language, corespunzător lui bosanski jezik.

Bosnia și Herțegovina

Bosnia și Herțegovina (Bosnia-Herțegovina, cunoscută pe plan local ca: Bosna i Hercegovina/Босна и Херцеговина,, abreviată ca BiH/БиХ) este o țară în Europa de sud-est cu o populație de circa patru milioane de locuitori. Țara este patria a trei etnii constituente: bosniacii, sârbii și croații. Alți locuitori aparținând altor grupuri etnice nu au statutul de „constituenți”. Un cetățean al Bosniei și Herțegovinei, indiferent de etnie, este de obicei numit bosniac.

Țara se învecinează cu Croația la vest cu Serbia la est și Muntenegru la sud-sud-est. Are ieșire la mare sub forma unei mici fâșii de pământ de circa 20 km la Marea Adriatică, în jurul orașului Neum. Interiorul țării este predominant muntos cu diferite râuri, cele mai multe nenavigabile. Capitala este la Sarajevo, care este de asemenea și cel mai mare oraș.

Muntenegru

Muntenegru (în sârbă/muntenegreană: Crna Gora / Црна Гора;, care înseamnă "Munte Negru") este un stat suveran din Europa de Sud-Est, pe coasta Mării Adriatice, și care se învecinează cu Croația la vest, cu Bosnia și Herțegovina la nord-vest, cu Serbia la nord-est, cu Kosovo la est și cu Albania la sud-est. Capitala și cel mai mare oraș este Podgorica, în timp ce Cetinje este desemnat ca Prijestonica, adică fosta Capitală Regală a Orașului.

În secolul al IX-lea, pe teritoriul Muntenegrului existau trei principate sârbești: Duklja, corespunzătoare aproximativ jumătății sudice a țării, Travunia, în vest, și, în nord. În 1042, arhontele Stefan Vojislav condus o revoltă care a dus la independența Dukljei și la stabilirea dinastiei Vojislavljević. Duklja și-a atins apogeul sub Voislav, fiul lui (1046-81), și nepotul lui Bodin (1081-1101). În secolul al XIII-lea, Zeta înlocuise Duklja ca nume al țării. La sfârșitul secolului al XIV-lea, partea de sud a Muntenegrului (Zeta) a intrat sub conducerea familiei nobiliare Balšić, apoi a, și până în secolul al XV-lea, Zeta era deja mai frecvent denumită Crna Gora (în venețiană: monte negro). Mari porțiuni a căzut sub controlul Imperiului Otoman din anul 1496 până la 1878. Unele părți au fost controlate de Veneția și apoi de succesorii ei, Primul Imperiu Francez și Austro-Ungaria. Din 1515 până în 1851, conducătorii statului au fost domnii-episcopi (vlădicii din Cetinje). a condus țara până în 1918. Din 1918, a fost o parte a Iugoslaviei. Pe baza unui, Muntenegru și-a declarat independența la 3 iunie în același an.

Serbia

Serbia, oficial Republica Serbia ( [repǔblika sř̩bija] ), este o țară situată la răscrucea Europei Centrale cu Europa de Sud-Est, în sudul Câmpiei Panonice și în Balcanii centrali. Statul suveran se învecinează cu Ungaria la nord, cu România la nord-est, cu Bulgaria la sud-est, cu Macedonia de Nord la sud, cu Croația și cu Bosnia și Herțegovina la vest și cu Muntenegru spre sud-vest. Țara revendică o frontieră cu Albania prin teritoriul Kosovo. Serbia numără aproximativ 7 milioane de locuitori. Capitala sa, Belgrad, se numără printre cele mai vechi și mai mari orașe din sud-estul Europei.

Teritoriul a fost locuit din paleolitic, iar migrațiile slave în Balcani dintre secolele V-VII au dus la formarea câtorva suverane în Evul Mediu timpuriu, state care uneori au recunoscut în mod nominal suzeranitatea bizantină, francă și maghiară. Regatul Serbiei a obținut recunoașterea de către Vatican și Constantinopol în 1217, ajungând la apogeu în 1346 ca un Țarat Sârb de relativ scurtă durată. La mijlocul secolului al XVI-lea, întreaga Serbie modernă a fost anexată de otomani, dominație de Imperiul Habsburgic, care a spre Serbia Centrală pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, reușind să cucerească și să mențină sub control un cap de pod în Vojvodina modernă. La începutul secolului al XIX-lea, Revoluția sârbă a dus la apariția statului național ca prima monarhie constituțională din regiune, care și-a extins ulterior teritoriul. După pierderile omenești dezastruoase din Primul Război Mondial și unificarea ulterioară a fostei coroane Habsburgice a Voivodinei (și a altor teritorii) cu Serbia, țara a cofondat, împreună cu alte popoare slave sudice, Iugoslavia, stat ce a existat în diferite configurații politice până la războaiele iugoslave din anii 1990. În procesul destrămării Iugoslaviei, Serbia a format o uniune statală cu Muntenegru care a fost însă dizolvată pe cale pașnică în 2006. În 2008, parlamentul provinciei Kosovo a declarat în mod unilateral independența acestui teritoriu, și a fost recunoscut de majoritatea țărilor membre ONU.

Hartă - Serbia