Hartă - Sărcia, Banatul Central (Sutjeska)

Sărcia (în, în , în , altă variantă în ) este o localitate în Districtul Banatul Central, Voivodina, Serbia.

Satul Sutjeska se află în Banatul Sârbesc, în comuna Sečanj la vreo 18 km de frontiera cu România, pe drumul regional Zrenjanin-Vrsac, la 24 km. de Zrenjanin.

Sărcia nu are o dată cunoscută pentru întemeiere, dar s-au găsit urme din epoca romană (S.Borovzky, Tor.vm, p. 113, 305). Prima atestare documentară - din anul1333 cu numele Zoruca. În 1338 purta numele de Szarchatelek, adică cătunul Sărcia. Primul loc era lîngă satul Șurian, la locul numit Șâbova, la cca 25 km. în amonte de locul actual, pe malul stâng al Timișului. Aci se amintesc și două colonizări (în 1552 și 1767) de români ardeleni de pe Valea Mureșului, așa că românii sărcienți sunt de origină bănățeano - ardelenească. De aici se mută, pe la 1780, la locul numit Mălăiște, din hotarul de astăzi al satului. Pe locul actual, pe malul drept al Timișului (la cca. 1 km.de râu) s-au stabilit în jurul anilor 1784-1786. Sărcia actuală se află la cca.25 km. depărtare de Zrenjanin, cel mai apropiat oraș, pe șoseaua magistrală și calea ferată Zrenjanin - Vrsec. În anul 1803 lângă români au fost colonizați germani, așa că existau două Sărcii, două sate aparte, dar de fapt arătau ca unul singur. Așa e și azi. Sărcia locuitâ de români se numea Sărcia Română, iar cea locuită de germani, Sărcia Germană. Sărcia Română a mai avut și numele de Sărcia Nouă (din 1924), iar Sărcia Germană a rămas doar Sărcia.

Spre sfârșitul celui de al II-lea Război Mondial germanii au fost alungați, iar după terminarea războiului în locul lor au fost colonizați sârbi, așa că din anul 1947 cele două Sărcii se unifică și satul primește numele de Sutiesca (numită după bătălia de la Sutjeska din Bosnia intre partizanii Iugoslavi și forțele naziste ale Germaniei), cu toate că românii îi spun și acum Sărcia. Căci, Sărcia sună cu totul românește, așa cum spune și Erne Maroc, maghiar din Sărcia, într-o lucrare despre acest sat.

Satul cuprinde cca. de intravilan, hotarul are cca., iar altitudinea este de 78–83 m.

Prima biserică ortodoxă, pe locul actual, românii și-au construit-o în anul1796, iar clădirea care dăinuie și astăzi, în 1896. Nemții au avut biserica lor din 1818 pînâ în 1958, cînd a fost lovită de trăsnet, iar apoi demolată. În momentul de față și sârbii au o biserică (încă neterminată).

În anul 1869 în cele două Sărcii au fost 2838 locuitori, dintre care 1606 români, iar restul nemți (și alții). În 1948 au fost în total 2667 locuitori, dintre care 1404 sârbi, 1092 români (și alții), în 1991 au fost 1979 dintre care 1115 sârbi, 672 români ( și alții), iar în 2002 au fost în total 1776 locuitori, dintre care 1046 sârbi, iar români doar 491 (ceva maghiari și alți).

Satul are, în momentul de față, toate străzile asfaltate, trotuarele din beton, stațiune sanitară (cu medic, dentist, farmacie), poștă (cu centrală telefonică digitală), moară, pescărie, mai multe prăvălii, școală cu opt clase (în limba română doar patru clase), activitate culturală bogată, dar și mari succese ale fotbaliștilor,etc. A mai existat în sat o cărămidărie și o cunoscută fabrică de pluguri (Krischman).

Românii sărcienți au avut cor încă la sfârșitul secolului XIX, activitate teatrală de prin 1920, din 1929 fanfară, în 1997 cor mixt, recitatori buni, dansatori, instrumenitiști și soliști vocali. În sat există o societate cultural-artistică, o filială a Comunități Românilor din Serbia, în cadrul căreia a apărut (din 1995 până în 2002) o publicație a românilor de aici, numită Sărcia. Încă în anii 20 ai secolului trecut la Sărcia s-au putut viziona și filme.

Actuala clădire a școlii este ridicată în anul 1928, ca apoi în 1978 să se mai adauge câteva încăperi. Din 1957 școala românească și cea sârbească se unifică.