Burundi (Republic of Burundi)
Drapelul Burundiului |
Izolată geografic, fiind confruntată cu presiunea demografică și cu resurse răspândite, Burundi este una dintre cele mai sărace țări din Africa și din lume dar și o țară devastată de conflicte interetnice foarte sângeroase. Mărimea țării este invers proporțională cu magnitudinea problemelor pe care le are, printre care cea mai importantă este cea a reconcilierii naționale dintre etnicii tutsi, minoritari și hutu, majoritari.
Articol principal: Istoria Burundiului
Primii locuitori ai zonei au fost pigmeii. Aceștia au fost asimilați de către triburile Bantu în timpul migrației Bantu. Burundi a existat ca teritoriu independent din secolul XVI. În 1903 a devenit colonie germană, trecută apoi sub administrare belgiană după Primul Război Mondial. A făcut parte din teritoriul Ruanda-Urundi, administrat de către belgieni cu mandat din partea Națiunilor Unite începând cu anul 1923. După cel de-al Doilea Război mondial, teritoriul a continuat să se afle în custodia belgienilor. Originile monarhiei burundeze sunt adânc înrădăcinate în mit. Potrivit unor legende, Ntare Rushatsi, fondatorul primei dinastii, a venit în Burundi din Ruanda în secolul XVII, alte surse mai credibile, atestă că Ntare a venit din Buha, în sud-est, și a pus bazele regatului său în regiunea Nkoma. Până la căderea monarhiei în 1966, regalitatea a fost singurul element care mai amintea de trecutul țării. De la câștigarea independenței în 1962 până la primele alegeri ținute în 1993, Burundi a fost condusă de o serie de dictatori militari, toți proveniți din sânul minorității tusti. Această perioadă, cuprinsă între câștigarea independenței și primele alegeri libere a fost martora unor violențe etnice foarte grave cum au fost cele din anul 1964 și de la sfârșitul anilor ’80, cel mai important fiind, eventual, genocidul burundez din anul 1972. În 1993, în Burundi s-au organizat primele alegeri libere care au fost câștigate de către Frontul Democrației din Burundi (FRODEBU), partid al etnicilor hutu. Liderul partidului, Melchior Ndadaye a devenit astfel primul președinte hutu, dar câteva luni mai târziu, acesta a fost asasinat de către un grup de ofițeri tutsi. Acest eveniment a declanșat un sângeros război civil interetnic drept răzbunare a președintelui asasinat. Extremiștii hutu au ucis mii de etnici tutsi iar armata, în mare majoritate compusă din etnici tutsi a răspuns acestor asasinate prin masacrarea a sute de mii de etnci hutu. Instabilitatea a luat sfârșit odată cu preluarea puterii în urma unei lovituri de stat militare de către Pierre Buyoya. În august 2000 s-a ajuns la un acord de pace între forțele aflate în conflict, stabilindu-se un calendar pentru instaurarea democrației în această țară. După încă 3 ani de violențe, un acord de încetare a focului a fost semnat în 2003 între guvernul condus de către Pierre Buyoya și cel mai mare grup rebel hutu CNDD-FDD. Mai târziu în același an, liderul FRODEBU, Domitien Ndayizeye l-a înlocuit pe Buyoya în funcția de președinte. Cu toate acestea, grupul hutu cel mai extremist, Palipehutu-FNL (cunoscut mai ușor ca FNL) a continuat să refuze negocierile. În august 2004, acest grup a masacrat 152 refugiați congolezi de etnie tutsi în tabăra de refugiați de la Gatumba, în vestul statului Burundi. Ca răspuns la acest atac, guvernul de la Burundi a emis mandate de arestare pentru liderii FNL Agathon Rwasa și Pasteur Habimana și a declarat partidul organizație teroristă. În mai 2005 guvernul a ajuns la un acord de încetare a focului cu FNL dar luptele au continuat. Între timp, negocierile de pace s-au relansat între cele două părți, existând totuși temeri că FNL va impune condiția amnistierii membrilor acestui partid în schimbul predării armelor. O serie de alegeri ținute la mijlocul anului 2005 au fost câștigate de către foștii rebeli hutu din Congresul Național pentru Apărarea Democrației-Forțele Pentru Apărarea Democrației (CNDD-FDD).