Hartă - Ungaria (Hungary)

Pamânt >  Europa >  Ungaria

Ungaria (Hungary)

Ungaria (în ) este un stat situat în Centrul Europei, în Câmpia Panonică și la poalele sudice ale Carpaților Occidentali Interiori, la o distanță egală de Oceanul Atlantic, Munții Ural, respectiv de Marea Mediterană și Marea Nordului. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Câmpiei Panonice, din care face parte Parcul Național Hortobágy, înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Se învecinează cu Serbia la sud, Croația și Slovenia la sud-vest, Austria la vest, Slovacia la nord și România la est.

Ungaria este o republică parlamentară. Capitala țării, Budapesta, este și cel mai mare oraș al ei și al șaptelea oraș din UE după populație (1,7 milioane locuitori). În 2010, orașul Pécs a fost ales Capitală Europeană a Culturii. Țara face parte din NATO, iar din mai 2004 este membră a Uniunii Europene. Ungaria s-a numărat printre inițiatorii Grupului de la Visegrád (V4), o organizație de cooperare economică formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria. 
Drepturi de autor  Wikipedia

Hartă - Google

Latitudine / Longitudine : 47° 0' 0" N / 20° 0' 0" E | Fus orar : UTC+1:0 / UTC+2 | Valută : HUF | Telefon : 36  

Hartă

Google Earth-Hartă-Ungaria
Google Earth
Bing (motor de căutare)-Hartă-Ungaria
Bing (motor de căutare)
OpenStreetMap-Hartă-Ungaria
OpenStreetMap
Hartă-Ungariahungary_rel_94.jpg
hungary_rel_94.jpg
1000x1072
freemapviewer.com
Hartă-Ungariahungary.jpg
hungary.jpg
973x1059
freemapviewer.com
Hartă-Ungaria1210px-Hungary_location_map.svg.png
1210px-Hungary_locat...
1210x746
freemapviewer.com
Hartă-UngariaSatellite_image_of_Hungary_in_December_2002.jpg
Satellite_image_of_H...
2104x1306
freemapviewer.com
Hartă-Ungaria-hun_x1.jpg
hun_x1.jpg
3620x5352
eusoils.jrc.ec.europ...
Hartă-Ungaria-b_map2.jpg
b_map2.jpg
4200x3470
depts.washington.edu
Hartă-Ungaria-b_map1.jpg
b_map1.jpg
3244x4200
depts.washington.edu
Hartă-Ungaria-Hungary_1941-44_Administrative_Map.png
Hungary_1941-44_Admi...
4000x2157
upload.wikimedia.org
Hartă-Ungaria-large_detailed_political_and_administrative_map_of_hungary_with_all_cities_villages_roads_highways_and_airports_for_free.jpg
large_detailed_polit...
3000x2020
www.vidiani.com
Hartă-Ungaria-1259_magyarorszag_kozigazgatasa.jpg
1259_magyarorszag_ko...
3000x2020
enfo.agt.bme.hu
Hartă-Ungaria-Hungary.jpg
Hungary.jpg
2495x1868
vindeling.com
Hartă-Ungaria-Hungary-Map.jpg
Hungary-Map.jpg
2686x1644
www.winwallpapers.ne...
Hartă-Ungaria-Hungary_administration_map.png
Hungary_administrati...
1600x2440
upload.wikimedia.org
Hartă-Ungaria-hungary.jpg
hungary.jpg
2480x1537
www.footiemap.com
Hartă-Ungaria-mo10.gif
mo10.gif
2388x1486
lazarus.elte.hu
Hartă-Ungaria-detailed_administrative_map_of_hungary.jpg
detailed_administrat...
1662x1984
www.vidiani.com
Hartă-Ungaria-nepek.gif
nepek.gif
2131x1538
jaddeyekabir.files.w...
Hartă-Ungaria-Hungary.gif
Hungary.gif
2120x1318
coulson.chem.elte.hu
Hartă-Ungaria-Hungary.gif
Hungary.gif
2120x1318
www.realbirder.com
Hartă-Ungaria-mo-full.gif
mo-full.gif
2120x1318
lazarus.elte.hu
Hartă-Ungaria-detailed_road_map_of_hungary.jpg
detailed_road_map_of...
2120x1318
www.vidiani.com
Hartă-Ungaria-hungary.jpg
hungary.jpg
2033x1297
www.themapshop.co.uk
Hartă-Ungaria-Hungary_map_blank.png
Hungary_map_blank.pn...
1600x1400
upload.wikimedia.org
Hartă-Ungaria-Hungary_map_modern.png
Hungary_map_modern.p...
1600x1400
upload.wikimedia.org
1 2 3 4 5 6 7 

Facebook

 mapnall@gmail.com