Hartă - Sudan (Republic of the Sudan)

Pamânt >  Africa >  Sudan

Sudan (Republic of the Sudan)

Drapelul Sudanului
Sudan este unul dintre cele mai mari state din Africa și al șaisprezecelea stat din lume ca mărime. Cu cât se înaintează spre nord, cu atât vegetația este mai săracă. La sud, în depresiunea Nilului Alb, se întind pădurile tropicale și marea mlaștină Sudd. La granița cu Egiptul, în nordul Sudanului, pe ambele maluri ale Nilului se află deșerturi în continuă expansiune și un teritoriu nerevendicat de nicio țară, Bir Tawil. Conform referendumului din ianuarie 2011, acceptat de președintele Sudanului, Omar al-Bashir, Sudanul de Sud s-a desprins și a devenit țară independentă pe 9 iulie 2011.

Sudanul se învecinează la nord cu Egipt, la est cu Eritreea, la sud-est cu Etiopia, la sud cu Sudanul de Sud, la sud-vest cu Republica Centrafricană, la vest cu Ciad și la nord-vest cu Libia.

Din timpul Războiului din Golf, când Sudanul s-a declarat de partea dictatorului irakian Saddam Hussein, țara traversează o perioadă de izolare politică. Din 1983, aici se desfășoară un război civil tragic între nordul dominat de musulmani și sudul care urmărește obținerea independenței. Sudanul este condus de fundamentaliști islamici din nordul populat de arabi. Prin intermediul a două dictaturi militare, aceștia și-au supus cu cruzime minoritățile religioase de creștini și de animiști, care locuiesc în sud. După un război civil care a durat aproape douăzeci de ani și a făcut aproape două milioane de victime, în 2003 - 2004 negocierile pentru pace au înregistrat progrese. La 5 ianuarie 2005 s-a semnat Tratatul de pace de la Naivasha.

 
Valută / Limbă (comunicare) 
ISO Valută Simbol Significant Figures
SDG Liră sudaneză (Sudanese pound) جس. 2
ISO Limbă (comunicare)
AR Limba arabă (Arabic language)
EN Limba engleză (English language)
Cartier (oraș) - Țară  

Hartă - Sudan (Republic of the Sudan)

Latitudine / Longitudine : 16° 0' 0" N / 30° 0' 0" E | Fus orar : UTC+3 | Valută : SDG | Telefon : 249  

Hartă

Google-Hartă-Sudan
Google
Google Earth-Hartă-Sudan
Google Earth
Bing (motor de căutare)-Hartă-Sudan
Bing (motor de căutare)
Nokia-Hartă-Sudan
Nokia
OpenStreetMap-Hartă-Sudan
OpenStreetMap
Hartă-SudanSudan_sat.jpg
Sudan_sat.jpg
2058x1787
freemapviewer.com
Hartă-Sudansudan_rel00.jpg
sudan_rel00.jpg
1062x1288
freemapviewer.com
Hartă-SudanMap_of_Sudan_%28New%29.jpg
Map_of_Sudan_%28New%...
646x583
freemapviewer.com
Hartă-SudanUn-sudan.png
Un-sudan.png
2646x3321
freemapviewer.com
Hartă-Sudansudan_pol00.jpg
sudan_pol00.jpg
1050x1328
freemapviewer.com
Hartă-Sudan-Un-sudan.png
Un-sudan.png
2646x3321
upload.wikimedia.org
Hartă-Sudan-txu-oclc-224306541-sudan_darfur_2007.jpg
txu-oclc-224306541-s...
2597x3136
www.mapcruzin.com
Hartă-Sudan-Sudan-Map.jpg
Sudan-Map.jpg
2148x2608
mappery.com
Hartă-Sudan-large_detailed_political_and_administrative_map_of_sudan_with_all_roads_and_cities_for_free.jpg
large_detailed_polit...
2148x2608
www.vidiani.com
Hartă-Sudan-geo-sudan.jpg
geo-sudan.jpg
1981x2611
www.learningpractica...
Hartă-Sudan-Sudan-adm-ru.png
Sudan-adm-ru.png
1657x1969
upload.wikimedia.org
Hartă-Sudan-Sudan_political_map_2000.jpg
Sudan_political_map_...
1626x2000
upload.wikimedia.org
Hartă-Sudan-political-map-of-Sudan.gif
political-map-of-Sud...
1412x1912
www.ezilon.com
Hartă-Sudan-road-map-of-Sudan.gif
road-map-of-Sudan.gi...
1412x1857
www.ezilon.com
Hartă-Sudan-Sudan-physical-map.gif
Sudan-physical-map.g...
1412x1761
www.ezilon.com
Hartă-Sudan-Villages-Destroyed-in-Darfur-Sudan-Map.jpg
Villages-Destroyed-i...
1500x1500
mappery.com
Hartă-Sudan-sudan-map.gif
sudan-map.gif
1507x1200
www.globalcitymap.co...
Hartă-Sudan-sudan.jpg
sudan.jpg
1185x1441
www.eng.cu.edu.eg
Hartă-Sudan-sudan-map.JPG
sudan-map.JPG
1152x1337
www.geografia.ru
Hartă-Sudan-sudan_pol00.jpg
sudan_pol00.jpg
1050x1328
www.worldportsource....
Hartă-Sudan-sudan-on-africa-map-564ab7.jpg
sudan-on-africa-map-...
1138x1210
image.yaymicro.com
Hartă-Sudan-sudan_rel00.jpg
sudan_rel00.jpg
1062x1288
www.lib.utexas.edu
Hartă-Sudan-sudan_rel00.jpg
sudan_rel00.jpg
1062x1288
images.nationmaster....
Hartă-Sudan-detailed_relief_and_political_map_of_sudan.jpg
detailed_relief_and_...
1062x1288
www.vidiani.com
Hartă-Sudan-sudan_pol_94.jpg
sudan_pol_94.jpg
1066x1276
www.lib.utexas.edu
1 2 3 4 5 6 

Photograph

Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
Sudan
1 2 3 4 5 

Facebook

 mapnall@gmail.com