Hartă - România

Pamânt >  Europa >  România

România

Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km 2 ).

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea Germaniei naziste, a cedat teritorii Ungariei (nord-estul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord). După abolirea dictaturii lui Antonescu la 23 august 1944 România s-a retras din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică). Prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947, din teritoriile cedate ale fostei Românii Mari a recuperat Transilvania de Nord.

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238 397 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori) dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). A fost rândul României să desemneze un oraș drept Capitală Europeană a Culturii, pentru 2007, fiind ales Sibiul, și pentru 2021, fiind aleasă Timișoara. România este membră a unor organizații internaționale, printre care: ONU din 1955, CoE din 1993, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie 2004, OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latină din 1980, și unor instituții economice: Grupul Băncii Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991; și este candidată la aderarea la OCDE.

Prin istoria României se înțelege, în mod convențional, istoria regiunii geografice românești, a popoarelor care au locuit-o precum și a statului Român modern. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuși drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Astfel, originile românilor sunt disputate, existând mai multe teorii.

 
Valută / Limbă (comunicare) 
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  

Hartă - România

Latitudine / Longitudine : 46° 0' 0" N / 25° 0' 0" E | Fus orar : UTC+2:0 / UTC+3 | Valută : RON | Telefon : 40  

Hartă

Google Earth-Hartă-România
Google Earth
Bing (motor de căutare)-Hartă-România
Bing (motor de căutare)
OpenStreetMap-Hartă-România
OpenStreetMap
Hartă-RomâniaPhysical_map_of_Romania.jpg
Physical_map_of_Roma...
800x577
freemapviewer.com
Hartă-România2000px-Romania_Regions_map.svg.png
2000px-Romania_Regio...
2000x1469
freemapviewer.com
Hartă-Româniaromania_rel96.jpg
romania_rel96.jpg
1068x1126
freemapviewer.com
Hartă-RomâniaRomania_location_map_Topographic.png
Romania_location_map...
1822x1303
freemapviewer.com
Hartă-Româniaromania_pol96.jpg
romania_pol96.jpg
1112x1192
freemapviewer.com
Hartă-România-Administrative_map_of_Romania,_1960-1968.jpg
Administrative_map_o...
6438x5100
upload.wikimedia.org
Hartă-România-large_detailed_physical_map_of_romania.jpg
large_detailed_physi...
4800x3486
www.vidiani.com
Hartă-România-Greater_Romania,_physical_map.JPG
Greater_Romania,_phy...
3392x2740
upload.wikimedia.org
Hartă-România-Un-romania.png
Un-romania.png
3265x2408
upload.wikimedia.org
Hartă-România-romania-transport-map.gif
romania-transport-ma...
3265x2408
www.globalcitymap.co...
Hartă-România-Romania_1930.png
Romania_1930.png
3023x2207
upload.wikimedia.org
Hartă-România-Romania_1930_Map.png
Romania_1930_Map.png
3023x2207
www.jewishgen.org
Hartă-România-romania-roads-condition.gif
romania-roads-condit...
2081x2750
romaniatourism.com
Hartă-România-map-of-romania.jpg
map-of-romania.jpg
2449x1841
heifer12x12.files.wo...
Hartă-România-Map_of_Romania_by_TLMedia.jpg
Map_of_Romania_by_TL...
2167x1578
fc04.deviantart.net
Hartă-România-Romania_map_modern.png
Romania_map_modern.p...
1800x1800
upload.wikimedia.org
Hartă-România-Romania_map_blank.png
Romania_map_blank.pn...
1800x1800
upload.wikimedia.org
Hartă-România-Mapa-Politico-de-Rumania-4665.jpg
Mapa-Politico-de-Rum...
1344x1976
mapas.owje.com
Hartă-România-biogaz.jpg
biogaz.jpg
1920x1359
www.researchfactory....
Hartă-România-Romania_location_map_Topographic.png
Romania_location_map...
1822x1303
upload.wikimedia.org
Hartă-România-Romania_general_map-en.png
Romania_general_map-...
1789x1266
upload.wikimedia.org
Hartă-România-ro-1600px.jpg
ro-1600px.jpg
1600x1162
www.virtualromania.o...
Hartă-România-romania-map-admin.jpg
romania-map-admin.jp...
1570x1116
www.geopoesia.ru
Hartă-România-Romanian-political-map.gif
Romanian-political-m...
1412x998
www.ezilon.com
Hartă-România-Administrative_map_of_Romania,_1952-1956.png
Administrative_map_o...
1400x1001
upload.wikimedia.org
1 2 3 4 5 6 

Facebook

 mapnall@gmail.com